You are currently browsing the category archive for the ‘MasoMedia’ category.

Fiecare ştie cum să îşi menajeze conflictele şi frustrările. Dacă unii îşi bat nevasta, alţii urlă şi înjură ca să scape cât mai repede de tensiune. Dacă v-aţi întrebat vreodata cum procedează oamenii din media, vă zic că şi ei înjură, trântesc şi urla, ba mai mult unii îşi împărtăşesc supărările şi pe bloguri, ceea ce e ok, pentru că e dreptul fiecăruia, sau?

Ideea e că am descoperit pe blogul unui prezentator radio din Cluj cum acesta ameninţa pe cineva cu batjocura în timpul emisiei. Foarte corect,nu? Sunt sigură că cei care bagă bani în radio o fac numai ca această domnişoară să aibă unde să se răzbune pe cei care i-au făcut un rău în timpul liber.  Aşadar dacă intraţi în conflict cu asemenea persoane, care cu sigurnţă au lipsit de la cursurile de deontologie si etică mass- media şi nu au ce căuta în emisiuni în direct, să nu vă miraţi daca  refularea se va produce în timpul emisiunii, ON AIR.

Bianca Felseghi went- dot- com a scris despre asta pentru ca s-a revoltat cum ar fi facut orice jurnalist sanatos cu un anumit bun-simţ şi cu o definiţie bine stăpânită a presei. Nu ştiu cum ai putea numi oamenii, care concep un site de  social networking pentru morţi, un fel de Deadfacebook cu plată, buni afacerişti sau inventivi?

Parcă totuşi  nu ideea mă deranjează pentru că zănatici sunt destui răsfiraţi prin ţară . Mă deranjează faptul că  s-au adunat pe baza unui anunt pe Bestjobs mai bine de 60 de oameni din toată ţara care au început să fie fraieriţi :

Citadela Media este o companie infiintata in ianuarie 2010 la initiativa unui grup de ziaristi din Bucuresti, oameni cu o experienta in presa de pana la 22 de ani.
Ratiunea aparitiei acestui grup de discutii a aparut dupa publicarea unui anunt de angajare, pentru toate zonele tarii, de redactori documentaristi. In mai putin de trei zile de la aparitia anuntului pe ejobs, au fost inregistrate 1.500 de candidaturi. 90% dintre ele, extrem de valoroase. Prima izbanda marca Citadela Media este, asadar, ca a reusit sa stranga la un loc, prin intermediul internetului, oameni de calitate. Cu ajutorul acestui grup de discutii pus la dispozitie de Yahoo vom initia activitatea SC Citadela Media SRL. Va oferim o alternativa la zbuciumata viata de redactie. Cei care vor merge mai departe cu noi vor avea mult-visatele weekenduri libere, de neconceput in redactiile clasice ale ziarelor, care cad in aceasta perioada ca popicele. Vom fi, ca pana acum majoritatea dintre noi, in slujba comunitatii. Va doresc si ne dorim succes!

După ce s-a înfiinţat acest “grup de discuţii” şi s-au adunat 60 de oameni, s-au postat cerinţele,  adică redactarea biografiei unei persoane decedate cu vreo 5 fotografii atasate. Ceea ce nu ştiu candidaţii e că în viitor va trebui să ceara şi bani colegilor sau familiei  “subiectului de presă”,pentru a crea contul valabil timp de un an cu biografia mortului . Pe contul respectiv se va regăsi textul redactat, iar “jurnalistul” va trebui să negocieze plata pentru cât mai mulţi ani astfel încât să îi iasă o sumă cât mai mare pe cap de decedat, da? Mă intreb oare cine vor fi cei care îşi vor face cont pe un asemenea site pentru a “naviga” printre fotografiile unor oameni morţi? Sau cine vor fi cei care vor semna “necrologurile jurnalistice”, oare vor fi acei presari cu o experienţă de 22 de ani?

Lăsând întrebările “puerile” la o parte iată şi pontul pe care editorul site-ului, care susţine că în momentul de faţă lucrează la un trust de presă din Bucureşti(am verificat, susţine pe bună dreptate): Pont: luati legatura cu preotii. Ei sunt in masura sa va indice persoanele care respecta cu sfintenie randuielile bisericesti pentru cei care nu mai sunt. Aici este paradoxul: vom scrie povesti de viata despre cei care nu mai sunt. Adica exact asa cum i-au cunoscut cei din comunitate.
Scrieti cu drag, o sa simtiti recunostinta comunitatii!

Să vă fac demersul jurnalistic mai clar: preotul va fi sursa, colegii  şi familia vor da vox-urile, iar decedatul va fi subiectul de presă.

Sunt sigură că mulţi dintre cei 60 selectaţi îşi doresc un loc de muncă în “domeniul” lor, dar sunt curioasă câţi vor accepta oferta. Sper că cei care se numesc ziarişti în grămada aia de 60 de inşi vor refuza aşa cum e firesc.

PS: Editorul zicea că în seara asta va reveni cu amănunte privind “beneficiile”. Revin şi eu cu un update.

Oamenii par sa nu fi invăţat nimic din istorie. Sistemul se prăbuşeşte şi odată cu acesta oamenii fac la fel. Intra in depresie, îşi pierd vitalitatea pentru că odată cu dispariţia sistemului nu mai au ţeluri ergo nu mai au pentru ce trăi. Lucrurile astea pot fi interpretate şi privite din foarte multe unghiuri, dar se pare că oamenii uită poate de cel mai realist unghi, cel al istoriei.

Colapsul are un sens pur negativ şi e urmat de vid. În mod pur teoretic poate aşa şi este, dar dacă dăm o geană peste istorie, ne dăm seama că orice colaps este urmat de reconstruire, de o renaştere în sine a sistemului. Întrebarea e în schimb alta: Cum se reconstruieşte sistemul? Îl clădim la fel ca prima dată sau îl mulăm pe contextul prezent, pe realitatea actuală?

Răspunsul logic ar fi evident îl modificăm, îl facem mai solid pentru că antecedentul îl avem, ştim unde am greşit la primul sistem.

Unde a greşit presa scrisă când a apărut online-ul? (Poate discuţia mă depăşeşte dar evident blogul îmi permite să opinez). Presa a greşit când şi-a dat serviciile gratuit. E atât de simplu încât ne ustură la ochi şi încercăm să săpăm până dăm de mlaştină. Oare presa moare pentru că tineri neprofesionişti şi prea puţin citiţi au pătruns in sistem sau pentru că ziariştii s-au supus intereselor politice ale patronatelor sau, sau, sau? Ne lamentăm aiurea. Acum 20 de ani după revoluţie, nu s-au supus patronatelor? Sau acum tot atâta timp nu se scria despre cloşca cu ouăle de aur, aia da, era jurnalism de calitate făcut de oameni profesionişti şi nu de ţâncii aştia.

Discuţiile legate de lipsa de profesionalism, deontologie şi alte cele sunt evident valabile, dar efectele acestor lipsuri abia combinate cu proasta menajare a online-ului devin fatale. În S.U.A de ce se închid ziarele? NYT zice că boala lungă a presei americane a început acum trei ani când jurnaliştii au fost numiţi stenografii regimului Bush. Bun, dar să presupunem că nu urmează o criză financiară şi că online-ul nu câştigă drastic teren, oare aceşti stenografi ai regimului Bush ce ar face acum? Ar semna în continuare în ziarele care, în mod regretabil, s-au închis.

“Fenomenul e similar cu disparitia organismelor neadaptate prin selectie naturala. Nu e nici bun, nici rau, este.” CTP

Iată de pildă tindem să uităm de mosntrul care a precedat internetul, televiziunea. În anii 60 nu doar presa era terifiată de efectele televiziunii ci şi casele de producţie cinematografică.  MGM, Warner Brothers precum şi Disney şi-au încetat activitatea în ceea ce priveşte lungmetrajele animate, dar nu au ezitat să se adapteze, la fel a făcut şi presa vizavi de audiovizual.

Internetul bagă azi presei beţe în roate şi ce facem sau mai bine zis ce s-a făcut?  S-au obişnuit cititorii cu informaţia furnizată gratuit.

Colaps, reconstruire şi da capo.

Despre viitorul presei americane şi cum ar trebui reconstruit sistemul aici.


Citind ultima postare a domnului Racovitan (asta), am reflectat un pic asupra problemei pe care o pune. Mai precis, cât de corect e că cei care au părăsit ţara asta se simt într-atât de patrioţi din afara graniţelor încât votează pentru a decide soarta unei ţări, pe care, să fim serioşi, au părăsit-o. Nu îi condamn, sunt sigură că nu mulţi o fac, dar totuşi, “Ai plecat? La revedere !”

Aş vrea  să subliniez paradoxul patriotului din afara graniţelor, care nu uită de datoria “civică” de a vota. Un oxiMoron veritabil, care vine acasă vară de vară cu o maşină ticsită cu bunuri pentru adevăraţii patrioţi lăsaţi în urmă, cinstind încă o dată drumurile noastre, toate , cu doze goale de redbull  aruncate pe geam. Să ne trăiască, deci votanţii din diasporă, românii iubitori de ţară.

Apropo, încă o încheiere maiestruoasă marca CTP, fără prea multă legătură cu cele de mai sus:

Aşa că îi sfătuiesc pe votanţii anti-Băsescu bătuţi de gândul emigrării să mai chibzuiască înainte de a o face. Nu de alta, dar aproape toţi cei care au plecat înaintea lor au ajuns să-l voteze pe Băsescu. ( iz ză seim picceăr)


Stresul. Stresul defineşte ziua jurnalistului. Îl stresează redactorul-şef, îl stresează “sursele”, care refuză să-i vorbească, îl stresează colegii de breaslă, care îi fură articolele etc. Jurnalistul trebuie să fumeze pentru a scăpa de stres şi o face indiferent de moment.

Vă rog să urmăriţi “jurnalistul cul de Cluj”, pufăind cu poftă în timp ce înregistrează discursul lui Boc. (click pe video-ul atasat materialului de pe Cetăţeanul pentru a-l zări pe” io mi-s cul”)

Mulţumiri Anamariei Cadiş pentru unghiul de filmare ales!

Sâmbătă la dezbaterea Băsescu-Antonescu mi-am ridicat o sprânceană când  Băsescu a răspuns la întrebarea: “Care este ultima carte pe care aţi citit-o?”. M-am mirat pentru că răspunsul mi se părea foarte cunoscut.

Răspunsul: Cărtărescu- “Levantul”.

Motivul : „Am încercat să acopăr un gol pe care l-am creat cândva în documentarea legată de aproape clasicii în viaţă”.

Un deja-vu adevărat.  Coincidenţă sau am mai auzit o dată toate astea venind din gura preşedintelui? Eram sigură că am auzit asta la tv aşa că am dat un google cu : “ultima carte citita de basescu” şi voila au apărut intr-adevăr multe-multe rezultate. Iată, deci prima dată când dau un link spre ZIUA.

Sincer, l-as intreba pe Băse câte ceva despre “carte” şi dacă nu ar şti nimic despre aceasta decât, poate autorul, “l-aş ierta”. Au trecut 5 ani de atunci şi  sunt sigură că preşedintele a avut de atunci multe griji de purtat pe umeri, mai precis multe griji legate de România, de noi.

Se pare că consilierii lui Băsescu de acum nu s-au gândit la aşa ceva, iar preşedintele a fost nevoit să apeleze la răspunsul din campania trecută. Ruşine consilierilor, nu de alta, dar Cărtărescu ne-a mai îmgogăţit de atunci literatura.

Apropo de ce zicea cineva la Antena 3 sâmbătă despre imaginea internaţională a preşedintelui României, imagine atât de bună cică. Sâmbătă , aici în imaginea 32 nu exista nici o urmă în descriere de Traian. Azi, tot acolo, apare şi numele lui.  Credeţi-mă pe cuvânt, dovadă nu am.

E o întrebare pe care mi-o pun din ce în ce mai des.   Cred că jurnalistul tânăr este un leneş şi nu înţelege că nu e de ajuns să te prezinţi la un eveniment şi să descrii frumos ce ai văzut acolo şi, eventual, să iei nişte reacţii, vox-uri de la cei prezenţi. Jurnalistul ar trebui să “proceseze datele” primite, să înţeleagă informaţiile, să le pună în contextul actual şi pe urmă să răspundă la toate întrebările pe care le-ar pune cititorii, pentru că, în fond jurnalistul este oarecum un reprezentant al cititorilor care nu au participat la eveniment.

Totuşi  eu, ca cititor, rămân cu întrebările în aer şi cu buza umflată după ce citesc un artiol, deşi nu aşa e ideal. Vă dau ca exemplu scandalul ăsta cu parkingul de pe Aurel Vlaicu, un proiect care nu este dorit de locuitorii din imediata apropiere a zonei unde urmează să fie ridicat “garajul”. Aşadar oamenii au ieşit în stradă şi şi-au aruncat trupurile  in faţa utilajelor. Am citit în mai multe publicaţii câte un articolaş despre acest subiect în care se scria despre eveniment şi se insera o reacţie a lui Apostu, cam atât. Artiolele respective nu mi-au oferit informaţii şi răspunsuri la următoarele întrebări:

1. A existat o dezbatere publică în care s-a discutat acest proiect?

2. Dacă a existat, cum a fost promovată (s-au lipit afişe în zona Aurel Vlaicu, s-a transmis prin site-ul primăriei, s-a publicat în presă)?

3. Dacă nu a existat, de ce?

4. Când a fost adoptat proiectul acesta în Consiliul Local?

5. Când a fost licitaţia pentru realizarea proiectului şi cine a participat la licitaţie?

Eventual: Ce spun ONG-urile “verzi” despre faptul că se taie din spaţiul verde din Mărăşti?

Dacă e vorba despre presa online, atunci nu e nevoie de  o retrospectivă, se pot face trimiteri prin link-uri la articole pe această temă din care să reiasă răspunsurile la întrebările 4 şi 5.

Aş vrea să compar munca jurnalistului cu un fel de joc cu bumerangul: lansezi informaţia şi aştepţi reacţia, iar mai apoi arunci reacţia în cealaltă direcţie şi aştepţi răspunsurile. Simplu. Aşadar de ce nu mai gândeşte jurnalistul şi, în loc să-şi pună rotiţele în funcţie, devine o simplă portavoce?

“Mi-am văzut visul cu ochii. Am otevizat România. O mie de Magda Ciumac stau să apară” spune Dan Diaconescu înt-un interviu realizat de ziarul GÂNDUL. Mândru de sine şi de realizarea sa, cum spune el, otevizarea ţării,caracterizează fără reţinere poporul român ca fiind o naţiune de inculţi agramaţi şi subscrie la faptul că OTV este un virus menit să se răspândească, ieşind direct din ecranul teleizorului, în casele tuturor românilor.

Stau şi mă întreb dacă într-adevăr OTV reprezintă sau nu un risc pentru popor.  În cazul în care ratingul va creşte în continuare cum s-a întâmplat până acum, este foarte probabil că postul va prezenta un risc major şi demn de luat în considerare. Să nu uităm că pe lângă locul 7 ocupat în top-ul posturilor, depăşind Anten3 şi TVR2, conform unui raport emis de Insomar în anul 2007, postul lui Dan Diaconescu a mai primit o lauda din partea românilor. Este vorba despre locul 4 pe care îl ocupă domnul Diaconescu în postura de jurnalist, în proiectul “Zece pentru România”. Dan Diaconescu depăşeşte cu o viteză absurdă în acest top jurnalişti precum Emil Hurezeanu, Marius Tuca sau Robert Turcescu. Sunt  în primul rând oripilată de faptul că acest individ nedemn de orice caracterizare este nominalizat de publicul Tv într-o asemenea clasificare şi în al doilea rând nu există cuvânt care să îmi descrie starea acută de şoc în care ma aflu când mă gândesc că omul ocupă locul 4, patru, asta inseamna aproape podium!!!! Pricepeţi???

Jerry Mander un american simpatic şi-a dedicat viaţa pentru a demonstra cât de nociv este televizorul comparându-l cu o armă direcţionată către telespectatorii lipsiţi de orice apărare. (Spun expuşi şi lipsiţi de apărare pentru că în momentul vizionării tv undele alfa aparţinând activităţii corticale ale creierului, cele care caracterizează starea de relaxare a omului, starea de neconcentrare, chiar hipnoză sunt predominante). Mander are nişte argumente serioase. De subliniat pentru OTV-ul nostru este o concluzie trasă pe marginea unei lucrări de cercetare prezentate de Mander ( Lucrarea a fost realizată de Institutul Naţional de Sănătate Mentală din SUA)  care enunţă că oamenii cred tot ce văd la televizor, transpun cele văzute pe micul ecran  în viaţa reală, in cotidian mai mult de atât telespectatorii tind să se raporteze la ficţiunea televizată în ceea ce priveşte rezolvarea propriilor probleme. Mai pe scurt aceştia îşi identifică problemele cotidiene cu o situaţie similară văzută la tv şi aplică soluţia văzută pe ecranul luminos.

Având în vedere cele sus menţionate e pertinentă deci întrebarea: ” Publicul otevist se identifică cu personajele lui Dan Diaconescu şi acţionează la fel ca ei în viaţa de zi cu zi?”, adica urlă, înjură, elimina corectitudinea gramaticală, ignoră societatea.

Ps: Dacă citiţi interviul din Gândul veţi vedea cât de mult se laudă tatăl fenomenului OTV cu măscăricii lansaţi de el. Într-adevăr specimenele acestea persistă şi rezistă pe termometrul “faimoso tabloidoso” mai puţin Elodia, săraca.

Să ne trăiască deci Nikitele, Magdele şi restul monştrilor din freakshow-ul marii familii OTV. Falimentul l-ar putea nimici pe Diaconescu şi poate o mare parte din otrava media, dar la aşa rating se pune problema?