You are currently browsing the tag archive for the ‘Cluj- Napoca’ tag.

Am găsit azi fotografiile câtorva dintre propunerile de logo şi slogan pentru Cluj şi trebuie să recunosc că m-am hlizit o perioadă văzând unele dintre ele. M-am gândit, văzând imaginile cu propunerile înaintate primarului, la cafele şi băuturi şi cam la tot ce vezi în calupurile de publicitate.

Mno deci fiţi atenţi una dintre propuneri este asta:

Nu ştiu voi la ce vă gândiţi, dar eu cu siguranţă la “Doncafe Frappe, un mix bun”. Culorile sunt sugestive, dar parcă cu acel logo mă călăuzeşte spre altceva, poate spre o emisiune marca NCN (?).  Toate acestea la un loc (cafeaua, mixul, culorile, logo-ul, NCN-ul)…  un ghiveci.

O altă capodoperă e asta:

Să ne mai punem la încercare o dată imaginaţia. Voi ce vedeţi? Eu văd  urmele unei sticle de vin pe o masă, iar sloganul îmi confirma imaginea (“Plin de viaţă din 1167”) .

Să vedem care va fi rezulatul, prevăd un proces luuung. Cineva sigur va fi nemulţumit. Eu îmi imaginez un brand simplu care să nu zică mare lucru şi nicidecum să ne lege de universităţi , teatre sau alte instituţii şi produse. Sunt mult prea multe elemente valoroase şi simbolice, nu ai cum să alegi intre ele, de fapt ar fi mare păcat   pentru că aceste elemente, toate la un loc formează entitatea. Dar, până ne căpătăm şi noi identitatea, vă invit să râdeţi de amarul altora:

Chillicothe, Ohio: Ohio’s First Capital

Fargo, North Dakota:  Always Warm!

Huntington Beach, California: Surf City, USA

Lathrop, Mississippi + Columbia, Tennessee: Mule Capital of the World

Manhattan, Kansas: The Little Apple

Metropolis, Illinois: The Home of Superman

Milton-Freewater, Oregon: Muddy Frogwater Country

Tombstone, Arizona: The Town Too Tough to Die

Washington D.C.: Taxation Without Representation

Panama: It will never leave you

Guatemala: Soul of the earth (asta legat de inimioare si suflete)

Belize: Mother Nature’s Best-Kept Secret

Columbia: The Only Risk Is Wanting to Stay

Sursa Foto: Cetăţeanul Clujean

Advertisements

E o întrebare pe care mi-o pun din ce în ce mai des.   Cred că jurnalistul tânăr este un leneş şi nu înţelege că nu e de ajuns să te prezinţi la un eveniment şi să descrii frumos ce ai văzut acolo şi, eventual, să iei nişte reacţii, vox-uri de la cei prezenţi. Jurnalistul ar trebui să “proceseze datele” primite, să înţeleagă informaţiile, să le pună în contextul actual şi pe urmă să răspundă la toate întrebările pe care le-ar pune cititorii, pentru că, în fond jurnalistul este oarecum un reprezentant al cititorilor care nu au participat la eveniment.

Totuşi  eu, ca cititor, rămân cu întrebările în aer şi cu buza umflată după ce citesc un artiol, deşi nu aşa e ideal. Vă dau ca exemplu scandalul ăsta cu parkingul de pe Aurel Vlaicu, un proiect care nu este dorit de locuitorii din imediata apropiere a zonei unde urmează să fie ridicat “garajul”. Aşadar oamenii au ieşit în stradă şi şi-au aruncat trupurile  in faţa utilajelor. Am citit în mai multe publicaţii câte un articolaş despre acest subiect în care se scria despre eveniment şi se insera o reacţie a lui Apostu, cam atât. Artiolele respective nu mi-au oferit informaţii şi răspunsuri la următoarele întrebări:

1. A existat o dezbatere publică în care s-a discutat acest proiect?

2. Dacă a existat, cum a fost promovată (s-au lipit afişe în zona Aurel Vlaicu, s-a transmis prin site-ul primăriei, s-a publicat în presă)?

3. Dacă nu a existat, de ce?

4. Când a fost adoptat proiectul acesta în Consiliul Local?

5. Când a fost licitaţia pentru realizarea proiectului şi cine a participat la licitaţie?

Eventual: Ce spun ONG-urile “verzi” despre faptul că se taie din spaţiul verde din Mărăşti?

Dacă e vorba despre presa online, atunci nu e nevoie de  o retrospectivă, se pot face trimiteri prin link-uri la articole pe această temă din care să reiasă răspunsurile la întrebările 4 şi 5.

Aş vrea să compar munca jurnalistului cu un fel de joc cu bumerangul: lansezi informaţia şi aştepţi reacţia, iar mai apoi arunci reacţia în cealaltă direcţie şi aştepţi răspunsurile. Simplu. Aşadar de ce nu mai gândeşte jurnalistul şi, în loc să-şi pună rotiţele în funcţie, devine o simplă portavoce?