You are currently browsing the tag archive for the ‘viata pestilor’ tag.

Nu am mai scris de mult prea mult timp pe blog. Atât de mult încât am fost nevoită să imi resetez parola şi am căutat preţ de mult prea multe secunde unde se adaugă o nouă postare. Scuze au fost invocate şi acestea destule. Poate am decis să nu mai scriu pentru că mi-am impus să nu mai fiu revoltată în public. Am uitat în schimb că există evenimente plăcute care nu permit ca amarul să  devină chemarea condeiului. TIFF-ul este una dintre aceste “chemări” bune, ceva ce te umple de dorinţa de a aşterne şi de a lega cuvinte şi fraze pozitive, savuroase, numai bune de citit.

Buun…

trecând peste încercările şcolăreşti am ajuns într-un final, abia în seara asta, la un film proiectat în cadrul TIFF. Nu ştiu ce voce stranie m-a îndemnat să-l ascult pe Chirilov şi să ma duc la un film recomandat de el, dar am făcut-o, aşa ca fapt divers, că nu am mai făcut treaba asta din 2007 încoace. Mi-am mişcat aşadar posteriorul, după un examen istovitor, în P-ţa Unirii să văd “Viaţa Peştilor” (original La vida de los peces). Mi s-a dat să văd un film chinuitor de lung, plin de clişee, cadre lungi care vor să rezolve acel puzzle inexplicabil al unei acţiuni pierdute înainte de începerea filmărilor şi care se bucură de un final de “reparăm-totul-printr-o-lacrimă-scursă”.

Filmul este unul foarte românesc în sinea lui, ştiţi şi voi filmele noastre, acelea, care dacă ar fi literatură s-ar numi simplu, schiţă, mai precis un singur episod din viaţa personajelor plin de detalii. Mno, filmul ăsta “românesc” de fapt coproducţie Chile-Franţa are un atu faţă de producţiile noastre, are un final şi nu oridecare ci unul pertinent. Revenind la ideea de mai sus, acest final repară tot parcursul chinuitor şi face ca acest film să îmi rămână întipărit datorită detaliilor foarte bine lucrate şi a metaforei, care oferă şi titlul filmului, “Viaţa peştilor”.

Episodul tratat vizual aduce fărâme din viaţa a două personaje, care îşi duc traiul în numele experienţei ratate. Da, este vorba despre un bărbat şi o femeie, care formase în trecut un cuplu şi a căror viaţă a fost separată de o tragedie. Aceassta tragedie a determinat bărbatul să plece din Chile şi să se stabilească în Berlin, rupând relaţia idilică cu femeia. Reîntors după mulţi ani, acest bărbat, Andres o găseşte pe această femeie, Bea, măritată şi cu doi copii. Evident, ca orice experienţă ratată şi aceasta va juca feste “sentimentale” celor doi protagonişti, degeaba.

Ceea ce rămâne demn de apreciat sunt unele replici marcante şi general valabile pentru viaţă, metafore potrivite şi cadre unice care reuşesc să surprindă reacţiile reale ale actorilor, care au reuşit să cunoască şi să îmbrace impecabil hainele personajelor, redând dramele interioare ale acestora într-o manieră naturală.

Ce nu mi-a plăcut au fost scenele dureroase şi extrem de dramatizate, care în primele zece minute nu vor stârni lacrimi ci mai degrabă mutre, “hăă-uri” şi “cee-uri” în rândul spectatorilor. La fel, muzica tristă folosită obsedant din 3 în 3 minute ar fi ceva de care m-as lepăda cu plăcere. De acestea se putea scăpa şi filmul devenea în viziunea mea de “devorator” o savoare de duminică seara.

În rest numai bine, sper la cât mai multe filme în această săptămâna minunată de iunie. Chirilov şi propunerile lui rămân pentru mine un tabu “must have”!

Imagine IMDB

Advertisements